PETRE POPESCU – OLT
UN OM DĂRUIT-A O VIAŢĂ DE POEZIE
§ Era un spirit de excepţie, un om al tuturor lumilor, văzute şi nevăzute, o inteligenţă creatoare în cuvânt, dar şi în lucruri.
Scria zilnic poezie, cultiva cu o pasiune specială copaci, îi preferă pe cei înalţi şi drepţi, creştea albine, dar el nu mânca miere, creştea pomi, dar nu mânca dulceţuri sau nu bea licorile lor, toate erau pentru alţii, numai florile, pe care le aseza ca un arhitect, pe alei, erau parcă de folos privirii lui.
Iar tot ce iubea el trebuia iubit şi de alţii, avea o forţă de persuasiune şi de diseminare a propriilor iubiri, inegalabile.
Cei care îi stăteau în preajmă trebuiau să facă acele lucruri care îl bucurau pe el, cu aceeaşi bucurie şi îi îndemnă s-o sporească.
Era un căutator al lumii, era un explorator înnăscut, avea disponibilitate atât pentru cer cât şi pentru pământ. La curent cu toate marile evenimente din ţară şi din lume, făcea o sărbătoare din a le comunica şi altora cele aflate, dar o făcea într-o maniera festivă, caldă, unde zeci de oameni îl ascultau cu emoţie.
Avea vocatie apostolică.
§ S-a născut în anul 1904 în comuna Coloneşti, Judetul Olt, într-o famile cu 5 copii.
§ Tatăl sau avea o personalitate deosebită, fiind un mentor al satului, iar mama era o olteanca frumoasă şi hotărâtă.
§ A urmat şcoala generală în localitatea natală, apoi Colegiul Pedagogic de la Câmpulung Muscel.
§ A fost învaţător la Valea Danului între anii 1926-1942 .
I-a rămas dator acestei perioade cu o nostalgie neîmpăcată, cu o amintire ca despre o lume de rai, lume pe care a invocat-o şi a evocat-o adesea cui voia să-l asculte.
§ În perioada 1942-1945 a fost concetrat ca locotenent în armata română, participând la războiul pentru reintregirea neamului, iar dupa 23 August 1945, a participat la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei.
§ Apoi a fost directorul Şcolii Generale din satul sau natal, Maldăr, între anii 1960-1977.
A fost un dascăl şi un director de excepţie, promovând idei moderne de personalizare a instituţiei didactice, de includere a metodelor active de dezvoltare a şcolii: competiţia cognitivă şi competiţia culturală, autoconducerea claselor, ambientul şcolar, comunicarea cu cei din localitate.
A plantat o lizieră de peste 3 kilometri de pomi cu elevii, în mijlocul localităţii, un careu de frasini la curtea şcolii, a realizat spaţii verzi pe clase, a promovat participarea elevilor la emisiunile de mass-media pentru copii.
§ Spirit polivalent, a străbătut pas cu pas mediul natural şi a determinat explorarea mai atentă a acestuia, ducând la săpături arheologice care au dezvăluit o aşezare istorică chiar în grădina şcolii şi urme de mamifere preistorice (mamuţi) de o relevanţă de excepţie în muzeele de arheologie din România.
§ În cadrul şcolii generale din Maldăr a funcţionat, o vreme, un muzeu al aşezării române din această localitate, secolele II-III.
Aceste preocupări i-au adus, de altfel, prietenia unor arheologi şi oameni de cultură .
Astfel, era vizitat adesea de renumitul arheolog, Constantin Niculaescu-Plopşor şi de ziariştii, scriitorii argeşeni şi olteni.
§ A iubit poezia, a făcut din ea existenţa sa cea mai apropiată, scria şi rescria zilnic, căutând mereu şi mereu, un alt mod de comunicare, o altă existentă, parcă .
§ A publicat constant poezii în ziarul «Oltul», în ziarul «Argeşul», în revista ««Argeş» şi în publicaţiile antologice ale acestora.
A murit în anul 1984, în urma unei suferinţe neluate în seamă.
§ Biblioteca din comuna Coloneşti îi poartă numele, ca o dovadă a spiritului său de cărturar.
___________ ___________
Amintim cu drag că aceste informaţii sunt expuse cu ajutorul doamnei Ene–Popescu Matiana Ligia, o nepoată a lui Petre Popescu-Olt, urmând cu mândrie pe urmele lui, dânsa fiind de formaţie cadru didactic. Nepoata în corespondenţa cu domnul Rizescu Romel, fost profesor emerit de limba şi literatura română la Şcoala Valea Danului a evocat bucuria că mai există şi oameni de cultură care vor să nu uite pe cel care i-a învăţat primele buchii.
„ ... unchiul meu vorbea despre Valea Danului ca despre un tărâm al fericirii pe care a încercat să-l recupereze, dar nu l-a mai regăsit niciodată.
Poeziile lui erau pline de tristeţe, de nostalgie, privirea lui era spre un trecut anume, legat, indestructibil, de perioada Valea Danului.”
Demn de menţionat şi de reţinut este faptul că acest mare om nu a fost din Valea Danului şi totuşi a făcut ceva pentru aceste locuri şi chiar a scris despre acestea.
CÂTEVA DIN POEZIILE ARTISTULUI
MERG PRINTRE OAMENI
Merg printre oameni
Măsurându-le
sensul sonor.
Merg printre oameni
ascultându-le
bătaile inimilor.
Merg printre oameni
însetat şi flămând,
creanga de aur, cântând.
Petre Popescu-Olt
P E I S A J
Cad şerpii nordului
umezi şi reci
peste pădurile verzi, cenuşii
prăbuşite-n poteci.
Coboară tot mai grăbite
spre luminişuri, izvoarele
căutând în pietrele seci
cerul şi soarele.
Şi umbla, şi umbla,
de-o vreme
prin pădurea verde, ciudată,
o umbră pe care nimeni
n-o ştie,
n-o cată.
Petre Popescu-Olt
L I N I Ş T E
E-atâta linişte-mprejur
şi-atâta-alba-ncremenire,
de parcă ning în nesfârşire
zăpezile în amintire.
Abia se-aude-un murmur lin
izvoarele săltând în pietre,
într-o supremă simfonie,
venind furise din regrete.
Adorm pe somnoroase culmi
pădurile cu vârfu-n ceruri,
visând zăpezile polare
şi urşii înotând în geruri .
Petre Popescu-Olt
C A N T E C A L B
Mereu lângă mine
cânt, cânt alb,
sânge străbun
curs milenar
în furtuni.
Mereu mi te apropii
ram înflorit,
colinda de neam.
Mereu mă adun
vibrare-n lăstuni
sub grinda
de unde plecară
atâţia străbuni
şi-mi scutur cocorii
din frunza amară
cânt alb
din talpa de ţară.
Petre Popescu-Olt
D E –A R S T R I G A
De-ar striga
numai pădurea,
cerbii mei
ar scutura
ploi de frunze
sângerande
peste ei.
Dar mă strigă
si vazduhul,
ameţit
de-atâţia nori,
cand îi taie
stoluri albe,
rătacite, de cocori.
Nu stiu cum
Să pot opri,
strigătul şi
destrămarea
să nu sângere
nici cerbii
nici cocorii
şi nici zarea.
Petre Popescu-Olt
P U N C T
În câmpie
un plop solitar
cu trupul de piatră
şi frunza de var…
şi-alăturea lui
anemic, un spin
sub cerul de piatră,
cu plopul, vecin
Petre Popescu-Olt
J O C
A căzut o frunză
dintr-un tei rotat,
legănată-n umbra
cerului culcat
şi-alta-n umbra ei
smulsă a căzut,
aripa în somn
prinsă în sărut;
şi-altele apoi,
una după alta,
au uitat să facă
în văzduhuri, haltă.
Petre Popescu-Olt
B R A N D U Ş E L E
Voi veniţi
să ne-amintiţi
că e toamnă
şi-i târziu,
că vin ploi
din miazănoapte,
ca-n porumburile coapte
cam de-o săptamână-aleargă
caii vântului-n buestru
şi ca-n codrii de aramă
ce-şi destramă
tot frunzişul
se tot cheamă
spre izvoare
ciutele cu trup
de soare
şi cocorii
pleacă stol
în nemărginitul gol.
Petre Popescu-Olt
P A D U R E A ÎN T O A M N Ă
Pădure în toamnă
arderi astrale,
vaste incedii
pur vegetale,
sânge de seve
urcate spre cer,
tristeţea adâncă,
tăcere, mister
şi-o curgere oarbă
de păsări în stol,
atavic urnite
în marele gol.
Petre Popescu-Olt
PE UN CER DE MARMARĂ
Era noapte, noapte plină
şi văzduhul o gradină,
numai stele,
într-un magic dans de iele
un luceafăr scapară,
Doamne, ce frumos era!
Era noapte, numai cânt
şi un rău, de nu ştiu unde,
printre pietre murmură,
Doamne ce frumos era!
Era noapte, noapte albă,
luna plină, stele mii
şi luceferi purpurii,
pe un cer de marmară
Doamne ce frumos era!
Petre Popescu-Olt
POATE TE VEI ÎNTOARCE
O să te iert
pentru frunza pădurii
bătută de vânt,
pentru strigătul lunii
necurs în cuvânt,
pentru lacrima cerului
apusă-n pământ;
poate te vei întoarce
din lume,
frunza
cu strigăt în nume.
Petre Popescu-Olt
LA VALEA DANULUI
Păstraţi-mi urmele,
prin urmele satului,
nu lasati vantul
să umble prin ele;
semănaţi stele,
în fiecare răscruce,
poate mă voi întoarce
să mângâi cicorile…
că iarăşi mă bântuie
dorul de sat
în care-am lăsat,
privighetorile.
Petre Popescu-Olt
DIN CERUL TĂU
Din cerul tău alb
pasărea rară
culege stele şi flori
şi le aşează-n ninsori
peste ţară.
Din apele tale cerbii
sorb soarele, apele,
aerul
şi le cresc în lumină.
Din codrii tăi
cu zimbri şi vulturi
oamenii adună
baladele
şi le trec în istorie
prin fibrele neamului.
Petre Popescu-Olt
ZĂPEZILE MELE
Zăpezile mele,
albe zăpezi,
lăsaţi-vă ninse
cu cerbi şi cu iezi
într-o poiană
de linişti.
Adunaţi pe plai
mioarele toate
şi dacă se poate,
aduceţi
copilul care le purtă
pe-o gură de rai
ca să nu mai fie trişti
copacii lăsaţi în pădurea din suflet.
Petre Popescu-Olt
NU MĂ AŞTEPTĂ
Nu mă aşteptă,
pădurea vine spre mine
rostogolind
furtuna din tine.
Nu-mi atinge visarea
abia renăscută!
Ascultă cum sună
în noaptea amară
orga cea mută
şi timpul cum mută
orele sparte.
Nu-mi despica
strigătul,
până mai ieri,
adâncit în tăceri.
E ora în care
În turnul singurătăţii
se-anunţă
marea tristeţii…
Petre Popescu-Olt
EL
Caută soarele
în inima lui
ţi nu-l găsea
şi iar îl cată,
poate izvoarele
l-or şti
ascuns,
undeva.
Întrebă cerul,
luna şi stelele,
adâncul ascuns,
văzduhul…
şi rămânea,
în inima lui,
aşteptând
un răspuns.
Petre Popescu-Olt
SÎNT…
Sînt apa din care beau cerbii
în amurguri târzii,
când umbrele umblă prin goluri,
stafii…
Sînt aerul respirat de zborul
cocorilor, toamna,
când se gătesc în strigăt lung
şi pleacă.
Sînt stropul de soare
căzut în amurg,
când stelele cad roiuri în lacuri
binecuvântând noaptea
culcată-n ochiul de cer.
Petre Popescu-Olt
NINGE
Ninge,
inima se face
ca un mesteacăn
pe creste
şi tace…
Ne-ntoarcem bătrâni,
înnapoi
spre alte ninsori
rămase cu zambet
în noi.
Rămânem sub cerul
oprit în pădure
mângâind fluturii
zăpezilor pure…
Petre Popescu-Olt
UMBRA ŞI CHEMARE
Jumatăte strigăt,
jumatăte spaimă,
umbră şi chemare;
nici măcar o urmă,
rodie de vis
vâlvorită-n zare.
Jumatăte negru,
jumatăte alb,
alb îndepărtat
niciodată verde,
verde-nlăcrimat…
Jumatăte cânt,
jumatăte plans,
plâns de arbori morţi
în décor de lună,
niciodată cerul
de priviri aprins.
Petre Popescu-Olt
IZVOR DE GÂND
Lângă izvorul de gând
cu ciutura-nfiptă
în fântâni subterane,
îmi caut de-o vreme
însetatele vaduri
cu praguri de soare.
Scormonesc în adâncuri
cu mâna de faur
dupa cloşca
cu puii de aur,
pierdută, undeva,
într-o lagună de zare.
Şi nu încetez
căutarea nebună
până nu răscolesc
pădurea din lună…
Petre Popescu-Olt
