De ce sa iertam...?

Stateam si ma gandeam in acest moment si nu stiam despre ce sa fac aceasta noua postare, postare care inainte de a a gandi la acest titlu mi se parea inutila si putin cam fortata, adica venind dintr-o lipsa de inspiratie avand in vedere faptul ca sunt putin cam amortit dupa ce timp de doua saptamani nu am adormit mai devreme de ora unu noaptea ba mai mult in doua zile am adormit odata cu rasaritul soarelui.
Dar cum nu asta e important ci articolul in sine, sa revenim la ce mi-am propus sa abordez in aceasta noua incursiune in viata de zi cu zi a unui om sa zicem cat de cat normal.
"De ce sa iertam...?" - unii ar raspunde foarte simplu... pentru a deveni mai buni cu noi insine. Dar ce este iertarea in sine? Mie nu-mi vine in minte decat un simplu raspuns - UN ACT PRIN CARE DEMONSTRAM CA PUTEM FI MAI BUNI ATAT CU NOI INSINE CAT SI CU CEI DIN JUR!
De ce sa iertam? Oare nu pentru a putea fi iertati la randul nostru de catre (A)aproapele nostru, de catre cei din jurul nostru? Trebuie sa iertam atat cat traim, sa facem tot posibilul in a fi obiectivi in analiza noastra asupra anumitor fapte pe care le savarsesc cei din jurul nostru. Parerea mea destul de obiectiva este aceea ca doar incercand si reusind sa iertam putem deveni respectati, mai buni si cu sufletul mai curat.
Dar oare avem noi puterea sa iertam in zilele acestea care devin din ce in ce mai agitate? Oare mai putem noi fi la fel de buni cum erau stramosii nostri? Ma gandesc si imi vine raspunsul pe loc NU. Datorita acestui asa zis secol al vitezei nu mai avem puterea de a ierta cum o aveau cei dinaintea noastra , cei care nu stiau ca maine isi pot pierde un serviciu pe care cu greu l-au primit, cei care nu stiau toate rautatile din zilele noastre, cei care nu cunosteau moartea in multitudinea de accidente de masina si nu numai cei care nu erau rapusi de tineri de boli incurabile.
Dar noi avand toate acestea cu "varf si indesat" nu putem decat sa speram ca totusi putem ierta din cand in cand micile erori comise de apropiatii nostri care poate ca nu sunt rau intentionati.
Mai multe intr-o incursiune viitoare!
Iertati pentru a fi mai buni!
Cu multa stima,
Remus Costin Simion

Intre ziua de ieri si ziua de azi...

Cea mai complexa intrebare care mi-a venit in minte acum, este aceasta "Ce ne ramane noua intre ziua de ieri si ziua de azi?". O intrebare care mi-a venit din senin dar pe cat de simpla pe atat de complexa.

Poate ca unii spun ca intre ziua de ieri si ziua de azi nu mai este nimic, timpul a trecut, faptele s-au consumat, restul e tacere.... Oare asa sa fie? Oare trecutul nu este o punte catre viitor? Oare faptele trecute nu genereaza altele noi? Sigur ca spuneti "O banalitate!, Normal ca asa este!". Ei bine nu toti vad asa lucrurile. Faptul ca o fapta petrecuta in trecut genereaza alta noua nu este o conceptie noua. Dupa cum bine stiti sunt foarte multi oameni eruditi, oameni de carte care spun asta.

Ceea ce as vrea eu sa fac in aceasta scurta incursiune in trecutul meu de o zi este sa evidentiez cum imi influenteaza mie ziua de ieri pe cea de azi. Si sincer sa fiu nu gasesc prea multe evenimente regasite in ziua de ieri care sa -mi influenteze activitatea de azi. Am zis "prea multe" dar pot gasi "destul de" multe. De exemplu faptul ca aseara am alergat, "iar ma leg de alergat desi nu sunt un bun alergator , nici macar unul mediu dar imi place miscarea". Am alergat, am obosit din asta rezulta un somn mai bun deci o activitate mai prolifica azi. Un alt exemplu este faptul ca ieri nu am scris ce aveam eu de scris pentru niste cursuri deci mai multa munca pentru azi. Iata cum lucruri petrecute in trecut influenteaza lucrurile petrecute in prezent si implicit in viitor.

Dar oare nu este influentat totul de catre personalitatea fiecaruia? Oare nu se genereaza viitor si prin modul de comportament al fiecaruia dintre noi? Se spune ca soarta o ai si cum ti-o faci. Eu unul sunt de acord si sincer sa fiu nu prea cred in noroc sau mai bine zis nu cred intr-un noroc continuu. Viitorul ti-l cladesti singur. Sansa sau norocul este doar o chestiune de moment si de prezent nu si pe o perioada de timp masurabila sa zicem in ani sau chiar perioade mai mici, mult mai mici.

Revenind la ideea de baza se poate demonstra foarte simplu ca viata este o succesiune de evenimente strans legate intre ele. Totusi ceea ce este interesant ca desi se rupe aceasta succesiune la un anumit moment dat, viata isi urmeaza cursul, poate firesc, si se reface din punctul de unde am ramas. Atat timp cat avem viata in noi, evenimentele se succed rand pe rand chiar daca nu pe acelasi canal format "ieri" chiar daca nu pe canalul pe care il avem "azi", chiar daca nu pe canalul pe care il vrem "maine" dar pe un canal stabilit poate de cineva dinainte, desi chiar si Dumnezeu, este o zicala, iti da dar nu iti baga in sac!

Ceea ce este viata nu putem stii niciodata exact, asta este doar o parere, fundamentata pe alte si alte pareri. Ceea ce este vom descoperi doar parcurgand fiecare pas al ei, fiecare etapa.

O sa vorbim mai multe maine sau poimaine sa vedem daca articolul v-a influentat in vreun fel. Eu sper ca nu:)!

Sa speram ca "Om trai si om vedea!", numai Dumnezeu sa ne lase sa trecem prin toate aceste etape.

Cu multa stima,

Remus Costin Simion

Din nou regasit printre micile placeri...

As fi vrut sa zic ceva mai elevat decat "micile placeri", dar cum nu mi-a venit nimic altceva in cap decat asta, atat am scris .

M-am regasit, pentru a nu stiu cata oara in-de fapt este una, nu mai multe si mare nu mica- marea mea placere de a alerga pe romaneste si a face cica jogging pe englezeste. Imi place foarte mult sa alerg desi sunt cam mare si nu mai pot alerga la fel ca si atunci cand m-am antrenat pentru un oarecare concurs de sport, atunci cand mi-am descoperit aceasta mica sau mare placere.

In fond atat timp cat este placere ce mai conteaza cat de mare sau de mica este?

Vine si intrebarea magica? De ce? De ce imi place sa alerg? Pentru ca alergand iti folosesti toate componentele corpului si le pui in miscare de la maini si picioare pana la abdomen si cap sau pe scurt zis "din cap pana in picioare". In timpul alergatului cred ca decisiv la un anumit moment dat este si creierul... De ce ? Pentru ca degeaba te duc picioarele daca respectivul "spune" picioarelor sa se opreasca!

Ar fi multe de spus despre alergat in general dar nu ma pricep mai mult decat in a alerga pur si simplu deci nu vreau sa va bag in ceata cu niste teorii scoase la minut... Incercati sa alergati pana nu mai puteti si citez "cand nu mai puteti sa alergati inca de trei ori pe atat" si astept parerea dvs despre "Cum te simti dupa o asemenea isprava?"

Cam atat pentru in seara asta pentru ca am alergat si am creierul rarefiat, nu ca ar fi mai dens de obicei dar totusi e o scuza...:P!

Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Intre succesele noastre si succesele altora

Incep prin a-mi cere scuze ca nu am mai intrat de ceva vreme pe blog. Desi as vrea sa fac o eschiva si sa invoc faptul ca nu am avut timp sau ceva de genul acesta nu pot face acest lucru pentru ca ar fi o nedreptate din partea mea lucrul acesta. Timp am avut suficient pacat ca nu am avut si buna dispozitie.

Parca mai ieri aveam satisfactia unei reusite la diferitele examene pe care le-am sustinut, slava domnului acestea fiind mai multe decat ar fi fost nevoie. Acum asist la succesele apropiatilor. In seara aceasta s-au afisat rezultatele la repartizarea pentru liceu 2009 si verisoara mea a intrat unde si-a propus. Lucru foarte bun atat pentru viitorul ei cat si pentru starea de spirit dinaintea rezultatelor la bacalaureat ale fratelui ei mai mare, verisorul meu. Sa speram ca o sa fie bine si pe 12 plecam impreuna la mare.

Imi aduc aminte cu putina nostalgie de altfel cum am reusit sa intru si eu unde mi-am propus la liceu, sa intru unde vreau la facultate ca apoi sa renunt cat ai zice "facultate" la tot ce am cladit pana atunci si cum am luat-o de la capat reusind la la alta facultate de prestigiu atunci ca acum isi pierde incet incet din acest prestigiu, cum am plecat infrant pentru a doua oara de la facultate si bineinteles cum am reusit ca in prezent sa fiu bine.

Cel mai mare succes pe care l-am avut a fost faptul ca am reusit sa trec de boala pe care am avut-o . Asta e cel mai important.

Revenind la succesele noastre si succesele altora nu vreau decat sa mai adaug : "Bucurati-va atat de succesele voastre cat si ale celor din jurul dumneavoastra, intotdeauna succesele semenilor nostri au adus ceva bun in plus in viata noastra".

Cu multa stima,

Remus Simion