Scrisoare catre Mos Craciun...

Toate scrisorile incep cu formula "Draga'. Iata ca eu nu o sa folosesc acest cliseu pentru ca stim deja ca Mos Craciun a fost dintotdeauna "un dragut' cu toata lumea. Scrisoarea mea catre Mos Craciun incepe astfel: Bine te-am regasit, Mosule!,

De ce incep astfel? Pentru ca in aceste momente de iarna naprasnica asternuta peste intinsele tinuturi ale copilariei mele, si nu numai, incep sa cred din nou in Mos Craciun, si mai ales in puterea divina care este acolo sus undeva pentru toata lumea.

Iata si scrisoarea mea:

Bine te-am regasit, Mosule!

Incep aceste randuri prin a-ti multumi anticipat pentru darurile pe care o sa mi le aduci in viitor si pentru a-ti multumi ca in acest an nu m-ai uitat si mi-ai adus tot ce am cerut de la tine cu multi ani in urma. Imi esti nespus de drag si chiar cred ca undeva Acolo Sus tu existi pentru noi toti. Imi place sa ma gandesc acum cu nostalgie la anii cand credeam in existenta ta, pentru cele ce imi aduceai si credeam ca esti o fiinta vie. Acum ca sunt un boboc mai mare imi dau seama ca nu esti o fiinta vie, nu esti un muritor de rand. De altfel nici nu ai putea indeplini atatea dorinte daca nu ai fi tu insuti o putere divina.

De mult timp vroiam sa iau legatura cu tine, dar iata ca nu am facut-o din mai multe puncte de vedere. Stii foarte bine ca de cativa ani nu am primit mare lucru de Craciun, cred ca ai fost ocupat cu alte persoane care aveau nevoie de ajutorul tau mult mai mult decat il aveam eu la momentul respectiv, sau dorinta mea nu a ajuns la tine datorita imposibilitatii mele de a cere cu credinta ceea ce mi-am dorit dintotdeauna.

Pentru ca sa imi indeplinesti dorintele din acest an si pentru ca mi-ai indeplinit dorintele avute in acest ceas de bucurie, iti scriu Mosule o poezie:

Mos Craciun cu bucurii,

Ce-aduci multe la copii,

La copii si la fetite,

La baieti si la domnite,

Noi pe tine te rugam,

Renii tai ii imploram,

Sa ne-aduci noua de toate,

Printre care sanatate,

Daca poti chiar si dreptate.

Si pe Domnul de-ntalnesti

Spune-I ca ne mai iubesti

Si noua tu ne aduci

Dupa-a noastre multe rugi

Dragoste si implinire,

Intre oameni multumire.

Mosule te asteptam,

Si pe tine te rugam

Sa indrepti aceasta lume

Care nu stie cutume

Si sa faci din noi sa iasa,

Ca o pasare maiastra

Bucurii si fericire,

Impliniri si chiar IUBIRE!

Multumim Mosule ca existi si te asteptam cu drag sa vii sa ne faci numai bucurii.

Cu multa stima,

Remus-Costin Simion

Puterea de a influenţa viaţa celorlalţi...

În primul rând vă spun bine aţi revenit pe acest blog în care am decis să-mi expun gândurile de zi cu zi!
Poate vă întrebaţi de ce am ales acest subiect... Ei bine nu o să fiu prea exact în raspunsul meu ci poate veţi afla pe parcursul expunerilor mele viitoare.
Părerea mea este că, deşi se spune că pe oameni nu putem să-i schimbăm, avem totuşi puterea de a influenţa intr-un fel pozitiv sau negativ viaţa altora. Acum să argumentez ceea ce am afirmat. În fiecare zi ne izbim de caractere şi caractere, ele nu difera decât prin prisma prin care noi privim aceste caractere. Bineînţeles că spuneţi că este o aberaţie asta, că aceste caractere de care vorbesc diferă şi de la o persoana la alta, de la mediu la mediu si exemplele ar putea curge lanţ. Sunt de acord cu asta dar in principal caracterul unui om îl da faptul cum este vazut de ceilalţi, prin faptele sale, prin gesturile sale, prin felul de a fi.
Astăzi am învăţat că, oamenii în general au o mare putere de a influenţa viaţa celorlalţi, prin modul de a coexista al nostru, al oamenilor. Mulţi se simt în largul lor studiind foarte mult, mulţi se simt în largul lor, distrându-se în discotecă sau mai nou în cluburi de toate felurile. Sunt de asemenea mulţi care se simt în largul lor discutând cu o persoană şi prin acea persoană devenind ceea ce nu se aşteptau a fi vreodata. De aici şi idee de influenţă asupra celor din jur.
Să luăm câteva exemple clare: viaţa unui om este influenţată mai întâi de familie (să zicem cei şapte ani de acasa), apoi de profesorul de matematică, istorie, etc în şcoală, de cercul de prieteni în care îşi desfaşoară activităţile alese în mod liber, mai târziu de colectivul în care işi desfăşoara activitatea de serviciu şi nu în ultimul rând de persoana pe care o are alături zi de zi.
Genetic omul se naşte cu anumite calităţi sau defecte pe care de-a lungul vieţii şi le dezvoltă în bine sau în rău. Avem o putere extraordinară de a ne modela viaţa noastră şi de a influenţa viaţa altora. Haideţi sa o facem în mod pozitiv şi într-un mod constructiv. Haideţi să credem că putem evolua împreună, să stingem acest curent de involuţie involuntară a omului in particular şi a omenirii în general. Gândiţi măcar pentru un moment că putem schimba ceva, gândiţi pentru un moment că putem pluti pe apă deşi nu o facem, găndiţi pentru un moment că putem zbura spre noi ţinte deşi nu o facem decât cu ajutorul unor maşinării tot de noi inventate, gândiţi că aţi reuşit astăzi ceea ce nu aţi reuşit vreodată, aţi reuşit să scoateţi la lumină o minte întunecată, aţi reuşit sa gândiţi pentru o zi altfel decât aţi gadit pâna acum.
În speranţa ca nu v-am plictisit sau influenţat in vreun fel, altul decât pozitiv, nu pot să spun decât să nu uitaţi de unde aţi plecat, drumul pe care mergeţi acum şi locul în care doriţi sa ajungeţi.
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Parohia Valea Danului - Arges: Cateheză la Biserica Valea Danului

www.remoosyka.blogspot.com

Paradoxul zilelor noastre!

Buna seara.

Lipsa de inspiratie ma loveste din nou si incerc sa va retin atentia prin cateva cugetari ale zilei de azi. Paradoxul zilelor noastre este acela de a trai intr-un Univers fara margini si a fi destul de limitati. De ce spun asta? Fiecare om se intreaba care este rostul lui pe acest Pamant...? Eu ma intreb care este rolul Pamantului in viata omului, mai exact rolul Universului in a modela viata oamenilor.

Eu unul nu cred in puterea omului, cat de avansata ar fi stiinta, in a stapanii, nu Universul, ci nici macar Pamantul...Omul este o fiinta care in orice moment poate sa devina nefiinta. Tocmai acesta este paradoxul ... cat suntem de inteligenti ca fiinte atat de firavi suntem in fata naturii si a Celui de Sus. Omul poate muri prin simpla intepatura a unei viespi, omul poate muri printr-o simpla intamplare nefasta. Ganditi-va doar ce s-ar intampla daca Soarele ar fi putin mai aproape de Pamant...Ganditi-va ce s-ar intampla daca toti ghetarii s-ar topii dintr-o data....Ganditi-va ce s-ar intampla daca ar disparea atractia graviationala. Sunt cateva exemple in care specia umana ar fi pusa in pericol sa dispara.

Ne place sa credem ca dominam Universul dar de fapt El ne guverneaza pe noi.

Intr-o ordine perfecta...frumusetea imperfectiunii este numai Omul si acest lucru da culoare vietii pe Pamant si vietii in general.

Ganditi-va cum ar trebui sa reactionam intr-o viata materiala cand doar puterea sufleteasca mai poate schimba ceva. Parerea mea ca trebuie sa avem tot ce ne este strict necesar dar sufletul si puterea mintii ar trebui puse pe primul loc.

In speranta ca nu v-am pus in dificulatate de gandire prea mare zicand ca este un paradox prea mare acesta si nu merita reflectat asupra lui va mai spun inca ceva: "Traiti ca si cand nu ati muri niciodata, dansati ca si cand nimeni nu v-ar privi, iubiti ca si cand nu ati avea de suferit!!!!"

Cu multa stima,

Remus-Costin Simion

1 Decembrie la români!

Încep acest scurt articol prin a ura tuturor românilor de pretutindeni un sincer si calduros "La mulţi ani!". Ştim foarte bine ce zi este astazi, 1 Decembrie 2009. Sărbătorim 91 de ani de la Marea Unire, de când România a devenit România Mare. Deşi încă nu ne bucurăm de deplinătatea frontierelor noastre de atunci, şi astăzi ca şi în urmă cu 91 de ani suntem mândri de această apartenenţă la poporul român.

1 Decembrie este prima zi de iarna....la noi putem spune ca este prima zi de "primăvară", este ziua când suntem mândri că suntem români, în ciuda dificultăţilor prin care trecem şi la care suntem supuşi. 1 Decembrie, mai înainte de toate, este ziua noastră naţională. Măcar în acesta zi să ne amintim de jertfele înaintaşilor noştri care au luptat pe mai multe fronturi pentru săvârşirea acestui ideal de secole: "Marea Unire". Măcar în aceasta zi să spunem cu tărie "Noi suntem români!" şi să acceptăm cu tărie de caracter ceea ce se întâmplă astăzi şi nu în ultimul rând să luăm măsurile ce se impun.

Multi au făcut istorie din geografia noastră naţională iată că este un moment în istorie când am clădit o geografie proprie. Trebuie sa fim demni de faptele înaintaşilor nostri şi de jertfa acestora.

La mulţi ani, Române!!!
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Despre viata intr-o conceptie proprie

Datorita trecerii ireversibile a timpului, viata oamenilor devine o importanta coordonata in preocuparea oamenilor de stiinta si nu numai. Este normal sa fie asa deoarece traim intr-un secol al vitezei iar viata noastra trece de parca nici nu ar fi fost vreodata.
Important este sa nu trecem prin viata ca gasca prin apa si sa lasam ceea ce putem sa lasam in urma noastra. Poate ca nu trebuie sa lasam ceva material in urma noastra dar spiritual trebuie sa ne dam toata silinta pentru a face ceea ce e drept si bine pentru toata lumea si sa lasam o urma din ceea ce am fost peste timpuri.
Dar oare ce este viata? Cred ca v-ati intrebat de multe ori dar cu siguranta nu ati aflat un raspuns concret la aceasta intrebare si nicidecum sa nu va inchipuiti ca voi raspunde eu la aceasta intrebare ci voi incerca un raspuns cat se poate de simplist dar la obiect. Viata, in conceptia mea, este trecerea noastra prin aceasta lume de la nastere si pana la moarte. Acum sigur veti spune ca e cel mai simplu raspuns posibil. Asa si este dar pe cat de simplu pe atat de complicat poate deveni. Tocmai aceasta trecere prin lume de la nastere catre moarte ne supune unor incercari de neimaginat si unor cazuri si ipoteze de neinteles.
De aceea trebuie sa fim foarte bine pregatiti pentru ceea ce va urma, fiecare clipa din momentul nasterii noastre este un nou pas facut catre moarte. Dar sa lasam moartea de o parte deoarece unii dintre noi sunt destul de tineri incat sa nu se gandeasca la moarte si bine fac si sa revenim la viata noastra cea de toate zilele. Se mai spune ca viata e o lupta. Intr-o lupta stim bine ca trebuie sa fie doi oponenti. Oare cu cine ne luptam noi in aceasta viata? Unii pot spune ca ne luptam cu noi insine, altii pot spune ca ne luptam cu destinul.
Care este oponentul dace ne luptam cu noi insine, care este oponentul intr-o lupta cu propriul nostru destin? Oponentul in viata noastra de zi cu zi nu este decat propria noastra viziune si propriile noastre fapte pe care le savarsim de-a lungul anilor. Asadar san u ajungem sa traim clipa cand ne vom lupta in prezent si viitor cu faptele savarsite de noi in trecut.
Multi tindem catre “o viata mai buna”. Oare cum san e calauzim in viata pentru a duce un trai mai bun? Aceasta este intrebarea de temelie la care multi stiu sa raspunda dar putin o pun in practica. Noi, romani in general, ne calauzim in viata vorba <<>>, desi numai cantec nu este, “Cu ce m-am ales in viata?”, unde raspunsul intr-una din strofe este “Ce-am baut si ce-am mancat si cu ce am strans in brate!”. NU, nu acesta este raspunsul. Raspunsul la aceasta intrebare este ca ne alegem in viata cu ceea ce ramane in urma noastra, ceea ce lasam pentu posteritate.
Niciodata in viata nu trebuie san e multumim cu putin. Sin u ma refer la partea materiala ci la cea spirituala. Trebuie, cu tot dinadinsul sa ajungem sa ni se pronunte numele, de catre o anumita persoana, cu mandrie. Daca reusim acest lucru “viata” noastra nu a fost de prisos.
Inchei acest scurt articol, deoarece nu vreau sa va plictisesc cu aceste conceptii ale mele poate gresite, astfel: “Daca nu reusesti sa fii cel mai bun incearca macar sa fii printre cei buni si daca nici asta nu-ti reuseste fii cel mai bun dintre cei rai!”
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Fara cuvinte intr-o tara fara viitor

Bine v-am regasit! Incep prin a-mi cere scuze de lipsa postarilor de pe acest modest blog dar timpul nu mi-a conferit o alta oportunitate sau inspiratia nu a fost pe masura asteptarilor mele. Nici acum nu am mai multa inspiratie dar simt nevoia unei descarcari sufletesti pe fondul "dezastrului nostru national", pe fondul nepasarii distinsilor nostrii guvernanti.
Oare in tara aceasta mai exista speranta de mai bine? Am ramas astazi stupefiat de Ordonanta de urgenta numarul 106 din 07.10.2009 prin care se modifica sumele pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei. Era de asteptat o astfel de modificare avand in vedere ca anul trecut a fost plafonul maxim pentru care se acorda acest ajutor 615 lei. Acum ma asteptam sa mai fi crescut plafonul datorita cresterilor salariale. Bineinteles ca stimatii nostrii guvernanti in frunte cu stimabilul nostru domn Emil Boc, au gandit in criza si in criza de timp si au micsorat plafonul la 425. Ma intreb ce o zice domnul Popescu Vladimir (nume luat la intamplare, nu va chinuiti sa aflati cine este) cand va afla ca a facut cerere si se incadreaza in plafonul de pana la 615 lei si acum afla ca de fapt plafonul este de 425 lei si ca depaseste suma cu vreo cativa lei si nu mai ia ajutorul care desi era si este gandit cu orice alta parte a corpului numai nu cu capul era totusi un ajutor.
Sunt multe de discutat pe tema "Guvernul nostru transparent sau semitransparent ca oricum apare si dispare de la o luna la alta", dar poate alta data cand voi fi mai lucid si mai calm, astazi fiind foarte indignat.
In speranta ca veti aduce foarte multe critici spuselor mele va las in compania regretatului domn Octavian Paler. Click pentru a vedea o viziune fantastica asupra lucrurilor.
http://www.youtube.com/watch?v=BJU-WwcBiOA
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Din tara lui Papura-Voda...

De ce acest titlu? Pentru ca am ajuns pur si simplu ca in timpul lui Stefanita Voda, domn al Moldovei care, din cauza foametei si a faptului ca oamenii mancau paine din papura macinata, a fost poreclit Papura-Voda! Bineinteles ca nu putem face o comparatie clara intre ziua de azi si o zi din Evul Mediu dar totusi am ajuns ca in "Tara lui Papura-Voda" cliseu din ce in ce mai auzit peste tot. Pot spune ca probabil asa or sa zica si succesorii nostrii despre tara in care traim azi (inca nu mi-a venit in minte cum sa se numeasca) poate ce nu poate fi definita.

De ce sunt atat de revoltat pentru tara in care traim? Imediat o sa intelegeti. Pentru ca am ajuns vorba marelui maestru Octavian Paler sa tinem economia cu bani castigati din spalatul closetelor in tari straine. Si nu e o vorba mare in sensul de exagerata...

Aseara intorcandu-ma dintr-o vizita ma intalnesc cu o batranica pe care o cunosc de cand ma stiu. O batranica la vreo 75 de ani care plangea. De ce plangea cu amar si multa indignare in suflet? Pentru ca nepotii care stau cu dumneaei in casa se pregateau sa plece in strainatate la munca dupa concediul petrecut muncind la ridicarea casei aici in tara. Se plimba pur si simplu pe drumul de langa casa spunand "Nu stiu mama unde sa ma duc atunci cand ii vad ca pleaca din nou!"

Nu va ganditi ca pleaca de drag... Lasa in urma o batranica si doi copii ai lor care s-au maturizat prematur datorita faptului ca a trebuit sa se descurce singuri in majoritatea timpului. Si exemplele curg sir intr-o tara unde nu putem nici macar trai de pe o zi pe alta din cauza mediocritatii clasei politice.... si nu numai a clasei politice.

In speranta ca nu v-am deprimat foarte mult va urez o seara buna! (daca va simtiti deprimat(a) mergeti la unul din concertele organizate "pe bani publici"- sa speram ca nu va va deprima mai rau decat atat)

Sa inchei intr-o nota optimista - sunt sigur ca si maine va rasari si apune soarele tot din si in locul unde a rasarit sau apus astazi.

Cu multa stima,

Remus - Costin Simion

Interviu cu Dumnezeu

Cum nu imi vin idei sau imi vin prea multe si nu pot sa le selectez va las in compania maestrului Octavian Paler...Interviu cu Dumnezeu:
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp... i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui ?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească..., iar apoi tânjesc să fie copii;
că îşi pierd sănătatea pentru a face bani..., iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
- Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;
că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi ?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc...,şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece ;
- Să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin ;
- Să înveţe că există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu încă nu ştiu să-si exprime sentimentele ;
- Să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru si că pot să-l vadă în mod diferit ;
- Să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalti şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat..., am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.
Cu multa stima,
Remus Costin Simion

De ce sa iertam...?

Stateam si ma gandeam in acest moment si nu stiam despre ce sa fac aceasta noua postare, postare care inainte de a a gandi la acest titlu mi se parea inutila si putin cam fortata, adica venind dintr-o lipsa de inspiratie avand in vedere faptul ca sunt putin cam amortit dupa ce timp de doua saptamani nu am adormit mai devreme de ora unu noaptea ba mai mult in doua zile am adormit odata cu rasaritul soarelui.
Dar cum nu asta e important ci articolul in sine, sa revenim la ce mi-am propus sa abordez in aceasta noua incursiune in viata de zi cu zi a unui om sa zicem cat de cat normal.
"De ce sa iertam...?" - unii ar raspunde foarte simplu... pentru a deveni mai buni cu noi insine. Dar ce este iertarea in sine? Mie nu-mi vine in minte decat un simplu raspuns - UN ACT PRIN CARE DEMONSTRAM CA PUTEM FI MAI BUNI ATAT CU NOI INSINE CAT SI CU CEI DIN JUR!
De ce sa iertam? Oare nu pentru a putea fi iertati la randul nostru de catre (A)aproapele nostru, de catre cei din jurul nostru? Trebuie sa iertam atat cat traim, sa facem tot posibilul in a fi obiectivi in analiza noastra asupra anumitor fapte pe care le savarsesc cei din jurul nostru. Parerea mea destul de obiectiva este aceea ca doar incercand si reusind sa iertam putem deveni respectati, mai buni si cu sufletul mai curat.
Dar oare avem noi puterea sa iertam in zilele acestea care devin din ce in ce mai agitate? Oare mai putem noi fi la fel de buni cum erau stramosii nostri? Ma gandesc si imi vine raspunsul pe loc NU. Datorita acestui asa zis secol al vitezei nu mai avem puterea de a ierta cum o aveau cei dinaintea noastra , cei care nu stiau ca maine isi pot pierde un serviciu pe care cu greu l-au primit, cei care nu stiau toate rautatile din zilele noastre, cei care nu cunosteau moartea in multitudinea de accidente de masina si nu numai cei care nu erau rapusi de tineri de boli incurabile.
Dar noi avand toate acestea cu "varf si indesat" nu putem decat sa speram ca totusi putem ierta din cand in cand micile erori comise de apropiatii nostri care poate ca nu sunt rau intentionati.
Mai multe intr-o incursiune viitoare!
Iertati pentru a fi mai buni!
Cu multa stima,
Remus Costin Simion

Intre ziua de ieri si ziua de azi...

Cea mai complexa intrebare care mi-a venit in minte acum, este aceasta "Ce ne ramane noua intre ziua de ieri si ziua de azi?". O intrebare care mi-a venit din senin dar pe cat de simpla pe atat de complexa.

Poate ca unii spun ca intre ziua de ieri si ziua de azi nu mai este nimic, timpul a trecut, faptele s-au consumat, restul e tacere.... Oare asa sa fie? Oare trecutul nu este o punte catre viitor? Oare faptele trecute nu genereaza altele noi? Sigur ca spuneti "O banalitate!, Normal ca asa este!". Ei bine nu toti vad asa lucrurile. Faptul ca o fapta petrecuta in trecut genereaza alta noua nu este o conceptie noua. Dupa cum bine stiti sunt foarte multi oameni eruditi, oameni de carte care spun asta.

Ceea ce as vrea eu sa fac in aceasta scurta incursiune in trecutul meu de o zi este sa evidentiez cum imi influenteaza mie ziua de ieri pe cea de azi. Si sincer sa fiu nu gasesc prea multe evenimente regasite in ziua de ieri care sa -mi influenteze activitatea de azi. Am zis "prea multe" dar pot gasi "destul de" multe. De exemplu faptul ca aseara am alergat, "iar ma leg de alergat desi nu sunt un bun alergator , nici macar unul mediu dar imi place miscarea". Am alergat, am obosit din asta rezulta un somn mai bun deci o activitate mai prolifica azi. Un alt exemplu este faptul ca ieri nu am scris ce aveam eu de scris pentru niste cursuri deci mai multa munca pentru azi. Iata cum lucruri petrecute in trecut influenteaza lucrurile petrecute in prezent si implicit in viitor.

Dar oare nu este influentat totul de catre personalitatea fiecaruia? Oare nu se genereaza viitor si prin modul de comportament al fiecaruia dintre noi? Se spune ca soarta o ai si cum ti-o faci. Eu unul sunt de acord si sincer sa fiu nu prea cred in noroc sau mai bine zis nu cred intr-un noroc continuu. Viitorul ti-l cladesti singur. Sansa sau norocul este doar o chestiune de moment si de prezent nu si pe o perioada de timp masurabila sa zicem in ani sau chiar perioade mai mici, mult mai mici.

Revenind la ideea de baza se poate demonstra foarte simplu ca viata este o succesiune de evenimente strans legate intre ele. Totusi ceea ce este interesant ca desi se rupe aceasta succesiune la un anumit moment dat, viata isi urmeaza cursul, poate firesc, si se reface din punctul de unde am ramas. Atat timp cat avem viata in noi, evenimentele se succed rand pe rand chiar daca nu pe acelasi canal format "ieri" chiar daca nu pe canalul pe care il avem "azi", chiar daca nu pe canalul pe care il vrem "maine" dar pe un canal stabilit poate de cineva dinainte, desi chiar si Dumnezeu, este o zicala, iti da dar nu iti baga in sac!

Ceea ce este viata nu putem stii niciodata exact, asta este doar o parere, fundamentata pe alte si alte pareri. Ceea ce este vom descoperi doar parcurgand fiecare pas al ei, fiecare etapa.

O sa vorbim mai multe maine sau poimaine sa vedem daca articolul v-a influentat in vreun fel. Eu sper ca nu:)!

Sa speram ca "Om trai si om vedea!", numai Dumnezeu sa ne lase sa trecem prin toate aceste etape.

Cu multa stima,

Remus Costin Simion

Din nou regasit printre micile placeri...

As fi vrut sa zic ceva mai elevat decat "micile placeri", dar cum nu mi-a venit nimic altceva in cap decat asta, atat am scris .

M-am regasit, pentru a nu stiu cata oara in-de fapt este una, nu mai multe si mare nu mica- marea mea placere de a alerga pe romaneste si a face cica jogging pe englezeste. Imi place foarte mult sa alerg desi sunt cam mare si nu mai pot alerga la fel ca si atunci cand m-am antrenat pentru un oarecare concurs de sport, atunci cand mi-am descoperit aceasta mica sau mare placere.

In fond atat timp cat este placere ce mai conteaza cat de mare sau de mica este?

Vine si intrebarea magica? De ce? De ce imi place sa alerg? Pentru ca alergand iti folosesti toate componentele corpului si le pui in miscare de la maini si picioare pana la abdomen si cap sau pe scurt zis "din cap pana in picioare". In timpul alergatului cred ca decisiv la un anumit moment dat este si creierul... De ce ? Pentru ca degeaba te duc picioarele daca respectivul "spune" picioarelor sa se opreasca!

Ar fi multe de spus despre alergat in general dar nu ma pricep mai mult decat in a alerga pur si simplu deci nu vreau sa va bag in ceata cu niste teorii scoase la minut... Incercati sa alergati pana nu mai puteti si citez "cand nu mai puteti sa alergati inca de trei ori pe atat" si astept parerea dvs despre "Cum te simti dupa o asemenea isprava?"

Cam atat pentru in seara asta pentru ca am alergat si am creierul rarefiat, nu ca ar fi mai dens de obicei dar totusi e o scuza...:P!

Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Intre succesele noastre si succesele altora

Incep prin a-mi cere scuze ca nu am mai intrat de ceva vreme pe blog. Desi as vrea sa fac o eschiva si sa invoc faptul ca nu am avut timp sau ceva de genul acesta nu pot face acest lucru pentru ca ar fi o nedreptate din partea mea lucrul acesta. Timp am avut suficient pacat ca nu am avut si buna dispozitie.

Parca mai ieri aveam satisfactia unei reusite la diferitele examene pe care le-am sustinut, slava domnului acestea fiind mai multe decat ar fi fost nevoie. Acum asist la succesele apropiatilor. In seara aceasta s-au afisat rezultatele la repartizarea pentru liceu 2009 si verisoara mea a intrat unde si-a propus. Lucru foarte bun atat pentru viitorul ei cat si pentru starea de spirit dinaintea rezultatelor la bacalaureat ale fratelui ei mai mare, verisorul meu. Sa speram ca o sa fie bine si pe 12 plecam impreuna la mare.

Imi aduc aminte cu putina nostalgie de altfel cum am reusit sa intru si eu unde mi-am propus la liceu, sa intru unde vreau la facultate ca apoi sa renunt cat ai zice "facultate" la tot ce am cladit pana atunci si cum am luat-o de la capat reusind la la alta facultate de prestigiu atunci ca acum isi pierde incet incet din acest prestigiu, cum am plecat infrant pentru a doua oara de la facultate si bineinteles cum am reusit ca in prezent sa fiu bine.

Cel mai mare succes pe care l-am avut a fost faptul ca am reusit sa trec de boala pe care am avut-o . Asta e cel mai important.

Revenind la succesele noastre si succesele altora nu vreau decat sa mai adaug : "Bucurati-va atat de succesele voastre cat si ale celor din jurul dumneavoastra, intotdeauna succesele semenilor nostri au adus ceva bun in plus in viata noastra".

Cu multa stima,

Remus Simion

Fara titlu, fara cuvinte...

De ce sunt fara cuvinte ? Pentru ca nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme pentru ca sunt din ce in ce mai distrat poate fara motiv. Astazi, spre exemplu, in loc sa invat la eterna contabilitate si sa ma cufund in activ si pasiv am plecat la o partida de peste desi nu sunt pescar, apoi am dormit si in cele din urma am sfarsit la o partida de tenis de masa desi nu sunt tenisman. De ce zic asta? Spun ca sunt distrat deoarece in ultima vreme a inceput sa nu-mi mai pese decat de mine si de persoanele apropiate mie, am evitat sa ma mai implic in ceea ce fac altii si sa evit pe cat posibil contactul cu alte persoane ca sa zic asa ciudate sau ciudoase.
Ma gandesc.... Oare ar trebui sa ne pese de ceilalti? In general vorbind, eu cred ca spiritul civic al nostru al oamenilor a inceput sa se faca din ce in ce mai nevazut si asta nu neaparat ca nu poate fi vazut ci din cauza faptului ca nu prea mai exista.
Mai multe vorbim maine seara daca o sa am timp sa scriu pentru ca activul si pasivul devin iminente in ecuatia de fata.
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Cei de ieri si de azi...

Intrebarea care se pune este: "Mai sunt azi cei de ieri?" sau "Vor mai fi maine cei de azi?" Ceea ce vreau sa spun in acest articol, asupra acestuii subiect, este faptul ca "nimeni nu este batut in cuie" si "nimeni nu este de neinlocuit". Vremurile sunt schimbatoare, la fel si posturile in care ne aflam acum sunt la fel de schimbatoare.
Putem ajunge intr-o clipa din varful piramidei la baza ei, dar, vazand intr-o nota optimista aceasta problema, putem ajunge si de la baza piramidei in varful acesteia.

Pot spune ca din propria experienta am invatat asta. Am ajuns de doua ori aproape de varful piramidei si tot de doua ori am cazut pana la baza. Asta nu m-a descurajat niciodata in a o lua de la capat. Acum pot spune ca incerc si incep sa urc din nou daca nu spre varful piramidei macar pana la al doilea etaj din multele pe care le are. Acum de abia am facut o treapta ceea ce imi da speranta ca o pot face si pe a doua . Niciodata nu mai sunt cei de ieri, azi si cei de azi, maine. Intotdeauna o sa existe o schimbare in bine sau in rau, atat a persoanelor cat si a structurii in general.
In speranta ca maine vom fi mai buni, in tot ceea ce insemna cuvantul bun, va las sa comentati acest articol si subiect care devine din ce in ce mai interesant pe zi ce trece.
Cu multa stima,
Remus Simion

Biserica Valea Danului

Multumim Preotului Vasile Ilina pentru eforturile de a duce pe toate meridianele personalitati si obiective din comuna Valea Danului, judetul Arges.

Petre Popescu Olt , Valea Danului, Judetul Arges

PETRE POPESCU – OLT

UN OM DĂRUIT-A O VIAŢĂ DE POEZIE


§ Era un spirit de excepţie, un om al tuturor lumilor, văzute şi nevăzute, o inteligenţă creatoare în cuvânt, dar şi în lucruri.
Scria zilnic poezie, cultiva cu o pasiune specială copaci, îi preferă pe cei înalţi şi drepţi, creştea albine, dar el nu mânca miere, creştea pomi, dar nu mânca dulceţuri sau nu bea licorile lor, toate erau pentru alţii, numai florile, pe care le aseza ca un arhitect, pe alei, erau parcă de folos privirii lui.

Iar tot ce iubea el trebuia iubit şi de alţii, avea o forţă de persuasiune şi de diseminare a propriilor iubiri, inegalabile.
Cei care îi stăteau în preajmă trebuiau să facă acele lucruri care îl bucurau pe el, cu aceeaşi bucurie şi îi îndemnă s-o sporească.
Era un căutator al lumii, era un explorator înnăscut, avea disponibilitate atât pentru cer cât şi pentru pământ. La curent cu toate marile evenimente din ţară şi din lume, făcea o sărbătoare din a le comunica şi altora cele aflate, dar o făcea într-o maniera festivă, caldă, unde zeci de oameni îl ascultau cu emoţie.

Avea vocatie apostolică.
§ S-a născut în anul 1904 în comuna Coloneşti, Judetul Olt, într-o famile cu 5 copii.
§ Tatăl sau avea o personalitate deosebită, fiind un mentor al satului, iar mama era o olteanca frumoasă şi hotărâtă.
§ A urmat şcoala generală în localitatea natală, apoi Colegiul Pedagogic de la Câmpulung Muscel.
§ A fost învaţător la Valea Danului între anii 1926-1942 .
I-a rămas dator acestei perioade cu o nostalgie neîmpăcată, cu o amintire ca despre o lume de rai, lume pe care a invocat-o şi a evocat-o adesea cui voia să-l asculte.
§ În perioada 1942-1945 a fost concetrat ca locotenent în armata română, participând la războiul pentru reintregirea neamului, iar dupa 23 August 1945, a participat la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei.
§ Apoi a fost directorul Şcolii Generale din satul sau natal, Maldăr, între anii 1960-1977.

A fost un dascăl şi un director de excepţie, promovând idei moderne de personalizare a instituţiei didactice, de includere a metodelor active de dezvoltare a şcolii: competiţia cognitivă şi competiţia culturală, autoconducerea claselor, ambientul şcolar, comunicarea cu cei din localitate.

A plantat o lizieră de peste 3 kilometri de pomi cu elevii, în mijlocul localităţii, un careu de frasini la curtea şcolii, a realizat spaţii verzi pe clase, a promovat participarea elevilor la emisiunile de mass-media pentru copii.
§ Spirit polivalent, a străbătut pas cu pas mediul natural şi a determinat explorarea mai atentă a acestuia, ducând la săpături arheologice care au dezvăluit o aşezare istorică chiar în grădina şcolii şi urme de mamifere preistorice (mamuţi) de o relevanţă de excepţie în muzeele de arheologie din România.
§ În cadrul şcolii generale din Maldăr a funcţionat, o vreme, un muzeu al aşezării române din această localitate, secolele II-III.

Aceste preocupări i-au adus, de altfel, prietenia unor arheologi şi oameni de cultură .
Astfel, era vizitat adesea de renumitul arheolog, Constantin Niculaescu-Plopşor şi de ziariştii, scriitorii argeşeni şi olteni.
§ A iubit poezia, a făcut din ea existenţa sa cea mai apropiată, scria şi rescria zilnic, căutând mereu şi mereu, un alt mod de comunicare, o altă existentă, parcă .
§ A publicat constant poezii în ziarul «Oltul», în ziarul «Argeşul», în revista ««Argeş» şi în publicaţiile antologice ale acestora.

A murit în anul 1984, în urma unei suferinţe neluate în seamă.
§ Biblioteca din comuna Coloneşti îi poartă numele, ca o dovadă a spiritului său de cărturar.
___________ ___________

Amintim cu drag că aceste informaţii sunt expuse cu ajutorul doamnei Ene–Popescu Matiana Ligia, o nepoată a lui Petre Popescu-Olt, urmând cu mândrie pe urmele lui, dânsa fiind de formaţie cadru didactic. Nepoata în corespondenţa cu domnul Rizescu Romel, fost profesor emerit de limba şi literatura română la Şcoala Valea Danului a evocat bucuria că mai există şi oameni de cultură care vor să nu uite pe cel care i-a învăţat primele buchii.

„ ... unchiul meu vorbea despre Valea Danului ca despre un tărâm al fericirii pe care a încercat să-l recupereze, dar nu l-a mai regăsit niciodată.
Poeziile lui erau pline de tristeţe, de nostalgie, privirea lui era spre un trecut anume, legat, indestructibil, de perioada Valea Danului.”


Demn de menţionat şi de reţinut este faptul că acest mare om nu a fost din Valea Danului şi totuşi a făcut ceva pentru aceste locuri şi chiar a scris despre acestea.

























CÂTEVA DIN POEZIILE ARTISTULUI
MERG PRINTRE OAMENI



Merg printre oameni
Măsurându-le
sensul sonor.


Merg printre oameni
ascultându-le
bătaile inimilor.


Merg printre oameni
însetat şi flămând,
creanga de aur, cântând.





Petre Popescu-Olt





P E I S A J


Cad şerpii nordului
umezi şi reci
peste pădurile verzi, cenuşii
prăbuşite-n poteci.

Coboară tot mai grăbite
spre luminişuri, izvoarele
căutând în pietrele seci
cerul şi soarele.

Şi umbla, şi umbla,
de-o vreme
prin pădurea verde, ciudată,
o umbră pe care nimeni
n-o ştie,
n-o cată.


Petre Popescu-Olt










L I N I Ş T E


E-atâta linişte-mprejur
şi-atâta-alba-ncremenire,
de parcă ning în nesfârşire
zăpezile în amintire.


Abia se-aude-un murmur lin
izvoarele săltând în pietre,
într-o supremă simfonie,
venind furise din regrete.


Adorm pe somnoroase culmi
pădurile cu vârfu-n ceruri,
visând zăpezile polare
şi urşii înotând în geruri .




Petre Popescu-Olt






C A N T E C A L B



Mereu lângă mine
cânt, cânt alb,
sânge străbun
curs milenar
în furtuni.
Mereu mi te apropii
ram înflorit,
colinda de neam.
Mereu mă adun
vibrare-n lăstuni
sub grinda
de unde plecară
atâţia străbuni
şi-mi scutur cocorii
din frunza amară
cânt alb
din talpa de ţară.



Petre Popescu-Olt



D E –A R S T R I G A

De-ar striga
numai pădurea,
cerbii mei
ar scutura
ploi de frunze
sângerande
peste ei.
Dar mă strigă
si vazduhul,
ameţit
de-atâţia nori,
cand îi taie
stoluri albe,
rătacite, de cocori.
Nu stiu cum
Să pot opri,
strigătul şi
destrămarea
să nu sângere
nici cerbii
nici cocorii
şi nici zarea.


Petre Popescu-Olt






P U N C T


În câmpie
un plop solitar
cu trupul de piatră
şi frunza de var…
şi-alăturea lui
anemic, un spin
sub cerul de piatră,
cu plopul, vecin







Petre Popescu-Olt








J O C

A căzut o frunză

dintr-un tei rotat,

legănată-n umbra

cerului culcat

şi-alta-n umbra ei

smulsă a căzut,

aripa în somn

prinsă în sărut;

şi-altele apoi,

una după alta,

au uitat să facă

în văzduhuri, haltă.


Petre Popescu-Olt


B R A N D U Ş E L E


Voi veniţi
să ne-amintiţi
că e toamnă
şi-i târziu,
că vin ploi
din miazănoapte,
ca-n porumburile coapte
cam de-o săptamână-aleargă
caii vântului-n buestru
şi ca-n codrii de aramă
ce-şi destramă
tot frunzişul
se tot cheamă
spre izvoare
ciutele cu trup
de soare
şi cocorii
pleacă stol
în nemărginitul gol.



Petre Popescu-Olt





P A D U R E A ÎN T O A M N Ă




Pădure în toamnă
arderi astrale,
vaste incedii
pur vegetale,
sânge de seve
urcate spre cer,
tristeţea adâncă,
tăcere, mister
şi-o curgere oarbă
de păsări în stol,
atavic urnite
în marele gol.






Petre Popescu-Olt






PE UN CER DE MARMARĂ



Era noapte, noapte plină
şi văzduhul o gradină,
numai stele,
într-un magic dans de iele
un luceafăr scapară,
Doamne, ce frumos era!
Era noapte, numai cânt
şi un rău, de nu ştiu unde,
printre pietre murmură,
Doamne ce frumos era!
Era noapte, noapte albă,
luna plină, stele mii
şi luceferi purpurii,
pe un cer de marmară
Doamne ce frumos era!




Petre Popescu-Olt





POATE TE VEI ÎNTOARCE

O să te iert

pentru frunza pădurii

bătută de vânt,

pentru strigătul lunii

necurs în cuvânt,

pentru lacrima cerului

apusă-n pământ;

poate te vei întoarce

din lume,

frunza

cu strigăt în nume.


Petre Popescu-Olt




LA VALEA DANULUI



Păstraţi-mi urmele,
prin urmele satului,
nu lasati vantul
să umble prin ele;
semănaţi stele,
în fiecare răscruce,
poate mă voi întoarce
să mângâi cicorile…
că iarăşi mă bântuie
dorul de sat
în care-am lăsat,
privighetorile.





Petre Popescu-Olt








DIN CERUL TĂU


Din cerul tău alb
pasărea rară
culege stele şi flori
şi le aşează-n ninsori
peste ţară.

Din apele tale cerbii
sorb soarele, apele,
aerul
şi le cresc în lumină.

Din codrii tăi
cu zimbri şi vulturi
oamenii adună
baladele
şi le trec în istorie
prin fibrele neamului.



Petre Popescu-Olt






ZĂPEZILE MELE


Zăpezile mele,
albe zăpezi,
lăsaţi-vă ninse
cu cerbi şi cu iezi
într-o poiană
de linişti.
Adunaţi pe plai
mioarele toate
şi dacă se poate,
aduceţi
copilul care le purtă
pe-o gură de rai
ca să nu mai fie trişti
copacii lăsaţi în pădurea din suflet.





Petre Popescu-Olt






NU MĂ AŞTEPTĂ

Nu mă aşteptă,
pădurea vine spre mine
rostogolind
furtuna din tine.
Nu-mi atinge visarea
abia renăscută!
Ascultă cum sună
în noaptea amară
orga cea mută
şi timpul cum mută
orele sparte.
Nu-mi despica
strigătul,
până mai ieri,
adâncit în tăceri.
E ora în care
În turnul singurătăţii
se-anunţă
marea tristeţii…




Petre Popescu-Olt





EL


Caută soarele
în inima lui
ţi nu-l găsea
şi iar îl cată,
poate izvoarele
l-or şti
ascuns,
undeva.
Întrebă cerul,
luna şi stelele,
adâncul ascuns,
văzduhul…
şi rămânea,
în inima lui,
aşteptând
un răspuns.






Petre Popescu-Olt



SÎNT…

Sînt apa din care beau cerbii
în amurguri târzii,
când umbrele umblă prin goluri,
stafii…

Sînt aerul respirat de zborul
cocorilor, toamna,
când se gătesc în strigăt lung
şi pleacă.

Sînt stropul de soare
căzut în amurg,
când stelele cad roiuri în lacuri
binecuvântând noaptea
culcată-n ochiul de cer.




Petre Popescu-Olt








NINGE

Ninge,
inima se face
ca un mesteacăn
pe creste
şi tace…
Ne-ntoarcem bătrâni,
înnapoi
spre alte ninsori
rămase cu zambet
în noi.
Rămânem sub cerul
oprit în pădure
mângâind fluturii
zăpezilor pure…





Petre Popescu-Olt








UMBRA ŞI CHEMARE


Jumatăte strigăt,
jumatăte spaimă,
umbră şi chemare;
nici măcar o urmă,
rodie de vis
vâlvorită-n zare.
Jumatăte negru,
jumatăte alb,
alb îndepărtat
niciodată verde,
verde-nlăcrimat…
Jumatăte cânt,
jumatăte plans,
plâns de arbori morţi
în décor de lună,
niciodată cerul
de priviri aprins.





Petre Popescu-Olt




IZVOR DE GÂND


Lângă izvorul de gând
cu ciutura-nfiptă
în fântâni subterane,
îmi caut de-o vreme
însetatele vaduri
cu praguri de soare.
Scormonesc în adâncuri
cu mâna de faur
dupa cloşca
cu puii de aur,
pierdută, undeva,
într-o lagună de zare.
Şi nu încetez
căutarea nebună
până nu răscolesc
pădurea din lună…




Petre Popescu-Olt